O dragoste necondiţionată

 Zilele acestea am fost martoră a unei scene cel puţin uimitoare,o pisicuţă de câteva săptămîni s-a adăpostit la mine în curte.Din motiv ca mai aveam o pisica cu patru motanaşi nu doream s-o las,însa ochii ei prea trişti şi singuratici m-au convins.Pisica cu patru motanaşi l-a adoptat şi avea grijă ca de al ei.

Peste câteva zile pisica-mamă a dispărut,ne mai ştiind ce să fac am început să-i hranesc,dar oricum nu se linişteau nici pe un minut de plîns.Atunci am văyut un moment ce mi-a scuturat toata fiiţa mea.Motănaşul adoptat,care era cu vri-o săptămâna mai mare ca ei,s-a urcat la ei în cutie şi-a început sa-i mângâie ca o mămică.Din ziua aceea motănaşii s-au făcut cu mămică.Prima fărmitura pe care o obţinea motănaşul fugea la cei mici s-ă hrănească.

Însă motănaşii înca ne putînd să mănînce aşa ceva,el âi cuprindea şi-i mângâea cu blândeţe.

Dacă un animaluţ atât de mic a putut să ofere tot ceea ce are si ce poate semenilor săi.Atunci de unde noi ,oamenii avem atâta răutate şi zgîrcenie în noi?De unde vine toată întrecerea aceasta pentru un loc mai bun sub soare?

Nu ne mai uităm la ce-i de alături, nu vedemlacrimi şi gemete în aşteptarea unui ajutor.Cu părere de rău în lupta pentru cea mai marinimoasă fiinţă,omul deseori pierde.